„Sindromul Italia”: o rană invizibilă a lucrătorilor emigranți din domeniul îngrijirii

În ultimii douăzeci de ani, mii de femei din țările est-europene, în special din România, au emigrat în Italia pentru a lucra în sectorul îngrijirii la domiciliu. Adesea angajate ca îngrijitoare, ele trăiesc perioade lungi de timp în izolare, cu program prelungit și fără protecție contractuală adecvată. Prețul psihologic plătit pentru acest angajament s-a dovedit a fi semnificativ.

Pentru a descrie consecințele emoționale și fizice întâlnite la aceste femei odată cu întoarcerea în țara natală, a fost inventat termenul „Sindromul Italia”. Conceptul a fost introdus în 2005 de către specialiști ucraineni, dar a găsit o largă răspândire și sistematizare clinică mai ales în România, datorită muncii depuse la Institutul Psihiatric Socola din Iași.

„Sindromul Italia” este definit ca o afecțiune psiho-fizică complexă, care se manifestă prin simptome precum depresie, anxietate, insomnie, apatie, dificultăți relaționale și, în cazurile cele mai grave, episoade disociative sau simptome psihotice. Este vorba de o reacție disfuncțională la un stres prelungit, adesea nerecunoscut și neelaborat, care rezultă din faptul că persoana a trăit ani de zile într-o situație de puternic dezechilibru relațional: a avea grijă de alții, fără a primi îngrijire.

Din punct de vedere psihologic, fenomenul poate fi interpretat ca o formă de traumă cumulativă. Potrivit Janinei Fisher (2017), expunerea prelungită la condiții de privare afectivă, lipsa recunoașterii și obligația de adaptare constantă pot duce la o afectare semnificativă a reglării emoționale și a identității personale. Bessel van der Kolk (2014) subliniază că, în absența oportunităților de a procesa și împărtăși durerea, corpul însuși ajunge să „înregistreze” trauma, transformând-o în simptome persistente atât la nivel psihic, cât și somatic.

În acest context, sindromul nu reprezintă doar o problemă clinică individuală, ci un indicator al suferinței sociale legate de migrația pentru îngrijire și de nerecunoașterea sarcinii emoționale pe care aceasta o implică. Întoarcerea în țara natală, mult așteptată și idealizată, devine adesea momentul în care tensiunile reprimate ies la suprafață, dezvăluind greutatea acumulată în ani de invizibilitate.

O poveste ca multe altele: Maria

Maria are 56 de ani. A trăit și a lucrat în Italia timp de 13 ani, îngrijind mai întâi o femeie cu Alzheimer, apoi un bărbat tetraplegic. Locuia în casa în care lucra, fără program fix, mereu gata să răspundă la un apel nocturn. Pauzele erau puține, zilele libere aproape inexistente. În acei ani, și-a văzut nepoții crescând doar în fotografii. A trimis bani acasă, a construit o casă în care nu a locuit niciodată.

Când s-a întors în România, nu a găsit bucuria pe care și-o imaginase. S-a simțit în plus. Copiii ei deveniseră adulți cu obiceiuri diferite, legăturile afective se răciseră. A început să doarmă puțin, să se izoleze, să plângă fără motiv. Medicul de familie a trimis-o la un centru psihiatric unde i s-a diagnosticat o formă de depresie reactivă. Nimeni, până în acel moment, nu dăduse un nume acelei dureri.

Intervenții psihologice posibile

Tratamentul acestui tip de tulburare poate fi abordat cu ajutorul unor programe psihologice specifice și flexibile. În multe cazuri, se pot obține beneficii semnificative chiar și cu intervenții care nu sunt neapărat de lungă durată. Abordarea terapeutică este adaptată persoanei, valorificând resursele individuale și facilitând procesul de elaborare a experiențelor trăite. Adesea, un demers specific permite redobândirea echilibrului, reconectarea cu propria identitate și recuperarea sentimentului de bunăstare personală.

Sindromul Italia nu este doar o tulburare individuală: este reflectarea unei fracturi sociale. Femeile care au grijă de ceilalți uită adesea de ele însele. Dar este posibil să ai grijă de tine. Este necesar.

Ofer ședințe scurte, flexibile și accesibile, inclusiv online, pentru persoanele care au trăit experiența muncii de îngrijire și simt nevoia de a se regăsi.

„Nu ești singură. Și niciodată nu este prea târziu să respiri din nou.”

Referințe bibliografice

• Fisher, J. (2017). Healing the Fragmented Selves of Trauma Survivors. Routledge.

• Shapiro, F. (2018). Eye Movement Desensitization and Reprocessing (EMDR) Therapy: Basic Principles, Protocols, and Procedures.

• Seligman, M. E. P. (2006). Psicoterapia positiva.

• Van der Kolk, B. (2014). The Body Keeps the Score: Brain, Mind, and Body in the Healing of Trauma.

• Istituto di Psichiatria Socola, Iași (2005-2024). Dati clinici e osservazioni su disturbi psichiatrici legati al rientro migratorio.