Copii Adulți (ACOA): 10 scheme pe care poate le recunoști în tine

Termenul Adult Children of Alcoholics (ACOA) identifică adulții crescuți în familii cu alcoolism sau disfuncționalitate severă, care la vârsta adultă prezintă unele scheme recurente. Nu este o etichetă diagnostică, ci o cheie interpretativă care poate ajuta la înțelegerea de ce anumite reacții sunt atât de intense, rigide sau dureroase.

Zece caracteristici pe care mulți ACOA le recunosc în ei înșiși:

• Dificultate în a-i încrédința celorlalți, însoțită de o teamă intensă de abandon.

• Nevoia de control asupra persoanelor și situațiilor, pentru a nu retrăi haosul familial.

• Tendința de a-și asuma responsabilități excesive și de a se simți vinovat/ă chiar și pentru ceea ce nu depinde de ei/ele.

• Hipersensibilitate la critici, cu convingerea de a nu fi niciodată îndeajuns.

• Dificultate în recunoașterea propriilor nevoi: mai ușor de înțeles ce au nevoie alții.

• Frica de conflicte: trăite ca amenințare de ruptură definitivă.

• Alternarea între relații de fuziune puternică și retrageri bruște.

• Tendința de a repeta, în forme diferite, dinamicile familiale de origine (parteneri cu dependențe, instabilitate emoțională).

• Sentiment de singurătate profundă, chiar și în prezența celorlalți.

• Dificultate în a simți bucurie deplină și durabilă, ca și cum ceva ar întrerupe-o întotdeauna.

Aceste trăsături nu indică un destin inevitabil, ci răni de atașament și scheme învățate care pot fi transformate. În terapie, lucrul cu adulții crescuți în familii cu dependențe include adesea:

• explorarea «regulilor nespuse» ale familiei de origine (să nu vorbești, să nu simți, să nu ai încredere);

• recunoașterea și reprocesarea unor episoade specifice care au generat teamă, rușine, umilință sau izolare;

• întărirea unui «observator intern» capabil să distingă între reacția copilului care a fost și răspunsul adultului care este astăzi;

• construirea unor noi experiențe relaționale corective, în care se poate experimenta ce înseamnă a fi văzut/ă, crezut/ă și respectat/ă în propriile limite.

Multe persoane povestesc că, dând un nume a ceea ce au trăit — ACOA, copil adult al unei familii cu dependențe — încep să se simtă mai puțin singuri și mai puțin «defectuoși». A înțelege că propriile reacții au sens, în lumina propriei istorii, nu rezolvă totul, dar este adesea primul pas pentru a înceta să lupte împotriva propriei persoane și a începe să se îngrijească cu adevărat de cine au devenit.