Anxietatea

Anxietatea este o componentă necesară a răspunsului organismului la stres și este o emoție universală care este adesea autoprovocată. Anxietatea este mai exact o reacție anxioasă la evenimente și nu este întotdeauna negativă. Anxietatea este considerată patologică dacă afectează funcționarea mentală generală într-o măsură mai mare sau mai mică, limitând astfel capacitatea de adaptabilitate a unei persoane.  Anxietatea patologică are adesea o ”autonomie” proprie, apare fără o legătură cu un declanșator sau o cauză externă, este suficient de intensă pentru a provoca un grad insuportabil de suferință și este adesea de lungă durată critică și poate limita funcționarea în viața de zi cu zi.

În principiu, există două condiții în care anxietatea poate fi non-naturală:

• când răspunsul anxios este exagerat și disfuncțional în raport cu stimulii care l-au indus

• atunci când starea de anxietate apare în absența unui stimul declanșator

Tulburările de anxietate includ atacurile de panică (cu sau fără fobie), obsesiile (de exemplu, ritualurile), fobiile (de insecte, de vorbit în public, de transport, de roșeață sau de vomitat în public), anxietatea generalizată și tulburarea de stres posttraumatic (după un eveniment traumatic sau foarte stresant). În cazul tulburărilor de anxietate, o persoană expusă la situația care o stimulează trăiește sentimente care par intolerabile, ceea ce poate duce la panică și, uneori, la convingerea sau sentimentul de a înnebuni sau de a muri.

Anxietatea este:

Adaptivă (fiziologică): poate să te pregătească pentru pericole potențiale, să facă față situațiilor dificile și să promoveze dezvoltarea personală.

Disfuncțională (patologică): caracterizată de o stare de rău atât de intensă încât provoacă o anxietate insuportabilă, a cărei prezență poate duce la un comportament defensiv care limitează existența, afectează funcționarea mentală generală și are ca rezultat o limitare a capacităților de adaptare ale individului până la punctul de a împiedica activitățile normale ale vieții cotidiene. De asemenea, poate duce la un comportament defensiv. De altfel, ele pot apărea în afara evenimentelor sau stimulilor specifici (tulburare de atac de panică) sau evenimente neutre, care nu sunt periculoase și nu reprezintă o amenințare reală (fobie), adică au autonomie proprie și apar fără nicio corelație cu factori de declanșare externi.

Condiția de status: activarea unei stări de anxietate în momentul stimulării, indiferent de prezența sau absența unei personalități anxioase.

Condiția de caracter: trăsătură de personalitate persistentă. Ori de câte ori sunt prezentați stimuli semnificativi, subiectul folosește un model stimul-răspuns marcat de anxietate.

În cele din urmă, se poate face o distincție între:

• Anxietatea anticipativă: anxietate pe termen scurt, reală sau imaginară, declanșată de semnale identificabile asociate cu pericolul.

• Anxietate generalizată: o stare persistentă de tensiune care nu este legată de un stimul specific. La individul anxios, aceasta capătă caracteristicile anxietății de trăsătură.

• Atac de panică: manifestări acute, neașteptate și cu rezolvare rapidă ale anxietății, în care există un sentiment brusc de pericol cu simptome somatice impunătoare.

Anxietatea pare să aibă mai multe componente:

Componenta cognitivă implică anticipări ale unui potențial pericol generalizat și incert și un sentiment de pericol iminent. Supraestimarea pericolului și subestimarea capacității de a-i face față reflectă, în tulburările de anxietate, activarea așa-numitelor ”scheme de pericol”. Într-adevăr, un rol crucial îl joacă schemele cognitive asociate cu sentimentele de pericol, datorită cărora realitatea exterioară este experimentată ca fiind extrem de periculoasă, iar persoana ca fiind extrem de vulnerabilă. Odată activat sentimentul de pericol, se creează un fel de cerc vicios care întărește manifestările de anxietate.

Din punct de vedere somatic, corpul se pregătește să facă față amenințării. Tensiunea arterială și ritmul cardiac cresc, transpirația crește, fluxul sanguin către grupele musculare majore crește, iar sistemul imunitar și cel digestiv funcționează mai prost. La nivel fizic, există paloare a pielii, transpirație, frisoane și pupile dilatate.

La nivel emoțional, apare o combinație complexă de emoții negative, cum ar fi frica, anxietatea și îngrijorarea, adesea însoțită de senzații fizice, cum ar fi palpitații, dureri în piept, dificultăți de respirație, greață și frisoane interne.

La nivel comportamental, pot apărea comportamente spontane și involuntare, menite să scape sau să evite cauza anxietății. Comportamente precum anxietatea anticipativă și evitarea sunt frecvente și adesea dezadaptative, deoarece limitează mișcarea și implicarea unei persoane în situații de viață și de muncă care pot provoca anxietate. Cu toate acestea, anxietatea nu este neapărat patologică și dezadaptativă. Este o emoție asemănătoare fricii, furiei, tristeții și fericirii și este o caracteristică importantă în ceea ce privește supraviețuirea.

Cum poate ajuta EMDR

Această abordare oferă oportunitatea nu numai de a reexamina traumele din trecut, ci și de a consolida abilitățile și resursele personale ale unei persoane, astfel încât aceasta să poată face față dificultăților din viața de zi cu zi cu un sentiment de calm și siguranță, în loc să fie la mila simptomelor de anxietate.

Importanța stresului, a doliului, a violenței în familie, a abuzului asupra copiilor și a altor evenimente de viață negative sau dificile ca factori de risc este acum recunoscută pe scară largă în literatura de specialitate privind anxietatea.

EMDR acționează nu numai asupra amintirilor legate de experiențe specifice care au contribuit la apariția tulburărilor de anxietate, ci și asupra amintirilor legate de momentul în care o persoană a experimentat pentru prima dată anxietatea sau de momentele cele mai grele, desensibilizând și neutralizând aceste reacții, permițându-i să facă față mai calm situațiilor care anterior îi provocau anxietate.